Izabela P.

Izabela P.

Responds within 4 hrs, to 50% of messages
50% 4 h
Acceptă studenți noi

Izabela P.

Acceptă studenți noi

Meditații la chimie/engleză într-un mediu foarte primitor, friendly, fără presiune și fără niciun fel de stres, la un preț accesibil studenților.

  • Oferă lecții online
Materii pentru meditații:

Descriere

Hei! Mă numesc Pașa Maria-Izabela, am 21 de ani, și sunt absolventă a Colegiului Național "Vlaicu Vodă", din Curtea de Argeș, iar în momentul de față locuiesc în București, fiind studentă în an terminal la Facultatea de Chimie a Universității din București, secția de Biochimie Tehnologică. Consider că dețin aptitudini considerabile ca mediator la chimie/limba engleză, întrucât de-a lungul vieții cele două au reprezentat materiile mele preferate, prezentând un interes major pentru învățarea acestora și îmbunătățirea continuă a cunoștințelor referitoare la aceste materii. De asemenea, am participat la olimpiade la ambele materii unde rezultatele mele au fost considerabile, în faza județeană/națională. În plus, am urmat în cadrul facultății Modulul Psihopedagogic, care m-a învățat foarte multe lucruri despre ce înseamnă și în ce constă rolul de profesor/mediator, cunoștințe care cu siguranță mă încadrează în categoria mediatorilor buni, care obțin rezultate de invidiat cu persoanele cu care lucrează.
Țin să punctez faptul că pot medita chimie organică/anorganică, de la nivelul de gimnaziu până la liceu, pentru examenul de bacalaureat, iar engleză de la cel mai mic nivel, putând ajunge treptat la un nivel destul de înalt.
Preț: 80 lei/ 2h.
Lecțiile pot avea loc atât fizic, cât și în mediul online.