Alina Ș.

Alina Ș.

Alina Ș.

Meditații

Tutoring subjects:

Description

Ofer meditaţii elevilor din ciclul preșcolar, primar şi gimnazial la limba română, limba engleză și limba germană, online sau la domiciliul meu, în vederea recuperării materiei, aprofundării acesteia şi însuşirii de noi cunostinţe pentru obţinerea rezultatelor mult dorite la teste, evaluări şi examene naţionale. Deţin materiale necesare şi dau dovadă de răbdare şi multă implicare.
Sunt un spirit deschis provocărilor, iscoditor, capabil să îi stimuleze pe alţii. Iubesc cartea şi manifest răbdare în a-mi duce proiectele la bun sfârşit. Mă caracterizează capacitatea de adaptare la nou, seriozitatea şi dăruirea în activităţile în care mă implic, dragostea de muncă și tenacitatea dublate de competenţa de comunicare. Pentru mine vocaţia didactică a fost una dintre trăsăturile determinante în alegerea acestei profesii.

Studii

-Facultatea de Litere, Specializarea Limba Română - Limba Germană în cadrul Universităţii din Bucureşti -Modulul psihopedagogic (Nivelul I) - Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Formare a Profesorilor -Masterat: Teoria și practica editării în cadrul Universităţii din Bucureşti -Modulul psihopedagogic (Nivelul II) - Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Formare a Profesorilor