Ce este accentul?

Accentul este intensitatea mai mare pe care o capătă o silabă într-un cuvânt. În limba română, acesta:

• Nu are un loc fix și poate cădea pe orice silabă.
  
• Se pune întotdeauna pe o vocală.
  
• Se numără de la sfârșitul cuvântului:
  Ultima silabă (1)
  Penultima silabă (2)
  Antepenultima silabă (3)
  

Exemplu:
fenomen = fe-no-men → accentul cade pe „men” (silaba 1).

Cum identificăm accentul unui substantiv?

Pentru a accentua corect un substantiv, acesta trebuie trecut la forma de genitiv:
Exemplu:
maturitate → maturității (Genitiv)
ma-tu-ri-ta-tii → ma-tu-ri-ta-te → accentul cade pe silaba 2 (penultima).

Reguli pentru accentuare

1. Cuvinte cu vocala finală „a”

• Accentuat în unele forme verbale (tremură), substantive feminine (cafea, musaca) și adjective (grenă, lila).
• Neaccentuat atunci când este articol hotărât (casă, musacaua).
  

2. Cuvinte cu „i” și „u” final

• Sunt accentuate în împrumuturi: taxi, colibri, atu, kaki.
  

3. Cuvinte cu „o” final

• Accentuat în substantive și adjective mai recente: bordo, indigo.
  
• Neaccentuat în majoritatea cuvintelor: radio, folio.
  

4. Sufixele monosilabice

• De regulă, sunt accentuate: tractorist, gălbui, olar.
  

5. Substantive provenite din verbe de conjugarea a II-a

• Accentul cade pe sufix: prevedere.

Atenție la Omografe și Omofone!

Omografe

Cuvinte care se scriu identic, dar se pronunță diferit și au sensuri diferite:

• torturi (desert) – torturi (chinuri fizice)
  
• veselă (fericita) – veselă (vase folosite la masa)
  
• companie (subunitate militară) – companie (tovarasie)
  
• dresuri (ciorapi) – dresuri (a dresa un animal)
  

Omofone

Cuvinte care se pronunță la fel, dar se scriu diferit și au sensuri diferite:

• ceai – ce-ai (pronume interogativ + verbul “ai”)
• vile – vi le
  
• ei – iei
  
• iau – i-au (pronume personal + verbul auxiliar “a avea”)