
GEORGIANA G.
GEORGIANA G.
Matematica adaptată pentru nevoile tale
- Predă și matematică online
- De la 80 RON
Descriere
Salut! :) Personalitatea mea poate fi descrisă printr-o fire pozitivă, care găsește frumos în ceea ce o înconjoară și care se bucură de fiecare experiență. Recent, am absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, specializarea Automatică și Informatică aplicată. Meditațiile la matematică le-am început în urmă cu 4-5 ani. Totul a început de la surorile mai mici ale unor prietene. iar apoi, prin recomandări, am ajuns în acești ani să întâlnesc zeci de copii, respectiv părinți. Aceste meditații la matematică reprezintă pentru mine activitatea care mă relaxează și îmi oferă bucurie interioară în absolut orice condiție. Ca și stil, adopt în primă fază acea lecție de început, în care sunt atentă dacă există compatibilitate între modul de predare și ceea ce percepe copilul, evaluând un nivel al acestuia, iar apoi, ne propunem ca împreună să evoluăm. Până acum nu am avut un feedback de necompatibilitate, având o atitudine adaptabilă în funțtie de fiecare copil. Un lucru important ar fi că nu sunt adepta temelor, deoarece copiii au deja parte de ele prin intermediul școlii și prefer să concentrez informația și exercițiile în timpul alocat orelor de meditație.